Un film care m-a prins in mrejele povestilor spuse…

Carlos Gardel (Scent of a Woman) – Por Una Cabeza

Am revazut filmul. Nu stiu a cata oara este, dar l-am mai revazut de multe ori. Imi aminteste placut de adolescenta mea, de parfumul proaspat al fetelor tinere, de placerea de-a dansa si de-a flirta, de frumusetea descoperirilor si-a trairilor intense. Mmmm daaa… parfum de femeie frumoasa… si cred ca am spus tot ce-si poate dori un barbat de la viata!

E uimitor cum viata te urca pe culmi si apoi te tranteste-n abis, cum unii au drumul neted in viata si altii se lupta pentru fiecare pas, cum moralitatea e aruncata la gunoi si cum nonvalorile sunt promovate pentru ca platesc ca fiecare pas sa le calce pe nisipul cel mai fin.

Toata viata am fost un rebel, iar acum dupa atatia ani de nonconformism am obosit. As vrea sa ma amagesc ca n-as fi trait ce-am trait daca alegeam un alt drum, ceea ce e oarecum adevarat, insa privind la rece, consider ca m-am invartit destul de mult in cerc. Un vechi proverb tibetan spune, ca atunci cand trebuie sa alegi intre doua drumuri sa-l alegi pe cel mai greu. Eu asa am facut mereu si acum realizez ca poate mi-ar prinde bine o vacanta… de conformism… sau poate nu, n-as vrea totusi sa-mi ies din mana…

Am ajuns întâmplator la cea mai emoţionantă cununie religioasă la care am participat vreodată. Ea blondă, frumoasă, îmbrăcată în rochie albă, simplă, lungă şi pe corp, el tras ca prin inel, cu barbă de dac. La un moment dat, ea a început să plângă, ne-am intersectat privirile şi cred că dacă se mai lungea mult faza îmi dădeau şi mie lacrimile…

Sunt încă sub încărcătura acelor clipe. Am trăit pentru câteva momente alături de aceşti tineri fericirea lor şi pot spune că ceva ieşit din comun a fost acolo în acel grup şi în acea biserică, la ora la care doua suflete pribege prin lume şi-au unit destinele. Pentru o clipa am simţit că lumea s-a oprit în loc şi că totul gravitează în jurul acelor tineri. Mă bucur sincer pentru ei şi deşi ştiu că nu mă vor citi poate niciodată, am scris cu placere aceste cuvinte în cinstea lor.

Casă de piatră Radu şi Amelie!

Au fost o dată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, nişte numere favorite. Și numerele astea favorite, trei la numărătoare, au fost alături de mine de aproape doi anişori de zile. Ce-i drept eu le-am plăcut din prima, da şi ele pe mine şi nu s-o mai dat deoparte din calea mea pana nu le-am luat, cu of la buzunare bineînţeles, da’ cu straşnică satisfacţie, că am aşa mândreţe de numere favorite, ca nişte stele pe cer de frumoase, direct pe telefonul meu.

Ei, da uite că o venit şi momentul dat de la Domnu’ să le pun la treabă şi ele ca orice fete mari, s-o dat greu pe brazdă. Daaa, greu de tot şi până să bag eu de samă iaca că numa pocinog mi-am făcut cu ele, însă nu-mi pare rău ca eu le-am fost taxi şi le-am plimbat prin toată ţara, ba chiar şi prin străinătăţi le-am dus, da tot făr’ de folos mi-o fost, însă nu-i bai. Acu’ ştiu că atunci când oi face doi anişori cu ele tai răul de la rădăcină şi-mi fac de treabă în altă parte. Da o fost fain până la urmă că de, aşa învaţă omu’ din experientă şi data viitoare nu mai cade în plasă şi gândeşte înainte de-a se lega la cap.

Oricum cred c-o fost un făcut, că de fiecare dată când ziceam unei mândre că i-am ataşat un număr favorit, parcă dădea-n streche şi viaţă bună cu fumeia aia nu mai aveam până nu ne retrăgeam ambasadele şi încheiam orice tratate şi tratamente. Ba ziceai că asocierea dintre o femeie şi un număr favorit e mai ceva ca atunci când pui la un loc dracu’ şi tămâia.

Și ca să-l parafrazez pe Chris Rock: „Indiferent ce-ţi spune fufa cu care-ai semnat contractul, NU vei face sex cu numerele favorite! Nu, nu! Niciodată!”…

Cred că toată lumea cunoaşte cel puţin pe cineva care a emigrat şi o duce de la excelent în sus. La fel, cred că oricine din anturaj vă poate spune că ştie pe cineva care l-ar putea ajuta să plece, dacă ar vrea chiar mâine, însă din anumite motive, foarte obiective, n-o face. Motivele astea sunt de multe ori din cele mai grave, spre exemplu, unii se cramponează că n-au terminat şcoala, alţii că încă nu au suficienţi bani strânşi, alţii că au vreo prietenă pe care n-o pot lăsa, alţii că au nu ştiu ce probleme de sănătate sau familiale, nu le place clima, apa, oamenii, bucătăria, portul, dansul… oricum nu pleacă în curând, însă dacă le propui să te ajute şi pe tine să pleci, pentru ca ai ce trebuie pentru joburile minunate, pe care ţi le descriu că le-ar putea lua bătând din palme, brusc se schimbă foaia şi-o dau din laie în bălaie.

Oricum mi-aş dori să nu mai visăm la câini cu colaci în coadă şi să realizăm că UE şi statele dezvoltate ne vor doar de sclavi, nu de boieri. Păcat că unii preferă să facă foamea acolo ca să fie meseriaşi pe aici, când se întorc. Preţul acestor fapte se reflectă în lipsa educaţiei copiilor lor, care tot menajere şi muncitori în construcţii vor fi, că aşchia nu sare prea departe, important e ca banu’ să iasă, ce dacă nu ştim să citim…